Jean - Paul Sartre

Jean-Paul Sartre s-a născut la Paris pe 21 iunie 1905. A studiat la Ecole Normale Supérieure și a predat în licee între 1931 și 1944. Profund influențat de fenomenologia lui Husserl și ontologia lui Heidegger, a dezvoltat o teorie existențialistă concentrată inițial pe relația dintre oameni și libertate (Ființa și neantul) și ulterior pe materialismul dialectic și conceptul său de angajament (Critica rațiunii dialectice). Și-a extins ideile în romane (Greața, Căile libertății), piese de teatru (Cu ușile închise, Mâinile murdare, Diavolul și bunul Dumnezeu, Kean, Nekrassov, Osândiții din Altona), povestiri (Zidul), articole și eseuri critice (Situații, Saint Genet, Actor și martir), o narațiune autobiografică (Cuvintele) și un studiu despre Flaubert (Idiotul familiei). În 1945, a fondat revista politică și literară "Les Temps Modernes" împreună cu Simone de Beauvoir și Maurice Merleau-Ponty. În 1964, i-a fost acordat Premiul Nobel, pe care a refuzat să-l accepte. Sartre a avut o abilitate unică de a rezona cu problemele timpului său și s-a angajat într-o activitate politică intensă (participare activă împotriva Războiului din Vietnam, membru al "Tribunalului Russell", implicare în evenimentele din mai '68, conducerea ziarelor de stânga "La Cause du Peuple", "La Liberation"). A decedat la Paris pe 15 aprilie 1980.