Svetlana Alexievich

Svetlana Alexievici s-a născut în 1948 în Ivano-Frankovsk, Ucraina, și a crescut în Belarus. A lucrat ca jurnalistă și a scris povestiri scurte, piese de teatru și scenarii pentru documentare. Cu toate acestea, opera sa principală constă în cărți de mărturii, care aduc o nouă dimensiune genului literar cunoscut sub numele de proză documentară. Prima sa carte, "Războiul nu are chip de femeie" (1985), conține mărturii ale femeilor care au luptat în Al Doilea Război Mondial. În același an, a publicat "Ultimii martori", în care adulții își amintesc de copilăria lor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1989, Alexievici a dezvăluit adevărul dur despre războiul sovietic "necunoscut" de un deceniu în Afganistan cu cartea sa "Băieții de zinc". Publicația, interzisă timp de mulți ani, a provocat reacții intense din partea cercurilor militare și a reprezentanților vechiului regim, ducând la urmărirea legală a autoarei. În 1993, Alexievici a publicat "Fascinați de moarte", concentrându-se pe sinuciderile care au avut loc în fosta URSS după căderea comunismului. În 1996, a lansat "Rugăciune pentru Cernobîl: O cronică a viitorului", care include mărturii despre dezastrul nuclear din 1986, colectate în timpul călătoriei sale de doi ani prin Zona de Excluziune, riscându-și sănătatea și viața. Cărțile sale sunt traduse în zeci de țări, deși nu și în patria sa, unde este stigmatizată ca anti-regim. Din octombrie 2000, a petrecut unele perioade în Pontedera, un oraș de azil pentru scriitori în Toscana. Majoritatea cărților sale au fost adaptate pentru teatru, cinema sau televiziune și a primit numeroase distincții internaționale pentru munca sa, inclusiv Premiul PEN Suedez, Premiul Andrei Siniavski, Premiul Triumph Rus, Premiul Leipzig pentru Înțelegerea Europeană (1998), Premiul francez "Martor al Lumii" (1999), Premiul Herder și Premiul German pentru Cea Mai Bună Carte Politică. În octombrie 2015, a fost onorată cu Premiul Nobel pentru Literatură.