Matsuo Bashõ

Matsuo Kinsaku (Bashō) este unul dintre cei mai importanți inovatori ai tradiției poetice japoneze. S-a născut în 1644 în Ueno, în provincia Iga, într-o familie săracă de samurai. La vârsta de douăzeci și nouă de ani, s-a mutat la Edo (actualul Tokyo), unde s-a stabilit ca profesor de haikai no renga sau haikai (versuri colective, spirituale, continue), creând un cerc de studenți și patroni care mai târziu vor forma Școala Bashō. În același timp, a studiat și a practicat budismul Zen. La apogeul faimei sale, în 1680, s-a retras într-o colibă la periferia orașului Edo, ducând o viață ascetică și dedicându-se haikai-ului, stabilindu-și treptat stilul personal. În total, au fost publicate șapte antologii ale Școlii Bashō. Poetul a infuzat haikai-ul cu rafinament estetic, eleganță, profunzime spirituală și sensibilitate, menținând în același timp umorul, jocul și o legătură cu lumea vieții de zi cu zi. Opera sa împletește o cunoaștere profundă și o continuitate a tradiției clasice cu un spirit neconvențional și o căutare a unei perspective mereu noi. A evidențiat autonomia poetică a versului inițial de șaptesprezece silabe din compozițiile renga (cunoscut astăzi ca haiku) și a fost primul mare autor de texte scurte care combină poezia și proza (haibun). Fără un cămin și dependențe materiale, și-a petrecut ultimii zece ani din viață călătorind prin cele mai îndepărtate provincii ale Japoniei într-o căutare spirituală și poetică, răspândind simultan principiile estetice ale Școlii Bashō. Rodul multor ani de peregrinări sunt cinci jurnale de călătorie în proză poetică, cel mai măiestrit dintre acestea fiind "Oku no Hosomichi." Bashō a murit în Osaka în 1694, în timp ce călătorea, cu sănătatea slăbită, pentru a împărtăși noul său ideal poetic pentru haikai studenților săi.