Jürgen Habermas

Jürgen Habermas s-a născut în 1929 în micul oraș Gummersbach, Germania. A studiat filosofia la Universitățile din Göttingen și Bonn. Din 1956, a fost asistent al lui Theodor Adorno la Universitatea din Frankfurt, iar în 1964, i-a succedat lui Max Horkheimer la catedra de filosofie a aceleiași universități, reprezentând a doua generație a Școlii de la Frankfurt. Totuși, s-a distins de mentorii săi prin respingerea pesimismului lor și a încercat, prin munca sa, să reînnoiască discursul despre democrație, iluminism și raționalism critic. Pe lângă activitățile sale de cercetare, a contribuit cu articole la presă și a luat poziție în toate chestiunile politice semnificative ale timpului său. În anii 1960, a fost asociat cu liderii mișcării studențești, dar s-a ciocnit cu aceștia când a pledat pentru reformism radical. Între 1971 și 1982, a condus Institutul Max Planck pentru Științe Sociale și a predat la Universitățile din Marburg și Heidelberg alături de Gadamer. În 1982, Universitatea din München a refuzat să-l aleagă profesor, în timp ce presa de dreapta a lansat o campanie acerbă de defăimare împotriva sa. În 1983, a fost reales profesor la Universitatea din Frankfurt, unde continuă să predea ca profesor emerit. În 1986, a fost implicat într-o dezbatere aprinsă cu istorici conservatori care vedeau nazismul ca un răspuns defensiv la ascensiunea comunismului. În ultimii ani, atât prin cărțile, cât și prin articolele sale, s-a concentrat asupra relației dintre universalitatea drepturilor omului și multiculturalism, criza statului-națiune, globalizare, precum și asupra problemelor de bioetică, rasism, imigrație și integrare europeană.