«Practic, nu avem nicio capacitate de a schimba în vreun fel trupul nostru. Îl acceptăm așa cum este, chiar dacă intervențiile chirurgicale, intervențiile esteticienilor, nefericirile vieții pot lăsa urme indelibile. Cu alte cuvinte, există un contract invizibil între conștiința noastră și existența trupească, care se dovedește a fi destin, destin privat și enigmă neschimbată.

Pe de altă parte, este un complex de o frumusețe extraordinară care inoculează rapid psihicul, se identifică cu acesta ajungând la o sumă fără adunare. Fiecare stare psihică se reflectă în corporalitate cu simptomele cunoscute, ambivalente. Tânărul care apare în comunitate are eretrofobie, devine sfeclă din cauza neplăcerii sale, tremură aproape evitând să se uite la cei prezenți. Ce citim apoi pe chipul său?»

Dedicarea lui Costis Papagiorgis față de „cum putem gândi eu-ul” se manifestă încă din primele sale căutări, devine evidentă sau latentă în multe dintre cărțile sale și culminează în ultima sa mare, dar neterminată lucrare, la care a dat titlul „Eul”.

Această ediție marchează un final care a rămas incomplet – o cercetare chinuitoare în desfășurare care ne ghidează în vestibulul relației cu „eu-ul”, în conviețuirea cu trupul. Dedicarea de lungă durată și constantă a lui Papagiorgis față de sine se confirmă și prin două texte nepublicate, scrieri originale din anii ’70, care sunt incluse în anexa cărții împreună cu două schițe timpurii ale prezentului studiu, precum și cu o lucrare inspirată din gramatică asupra binomului „eu-tu”.