"Pe măsură ce cina de rămas bun se apropia de sfârșit, vechiul meu prieten Bob Berger mi-a făcut semn că trebuie să vorbească cu mine. Urmasem căi profesionale diferite; el era chirurg cardiac, eu vindecam inimile frânte prin conversație, totuși exista o legătură strânsă între noi, pe care amândoi o simțeam că va dura o viață întreagă. Când m-a luat de braț pentru a mă trage deoparte, am înțeles că se întâmpla ceva extraordinar. Bob foarte rar mă atingea. Acestea sunt genul de lucruri pe care noi, psihiatrii, le observăm. S-a aplecat la urechea mea și a spus răgușit: 'Mi se întâmplă ceva foarte greu... trecutul izbucnește... cele două vieți ale mele, zi și noapte, devin una. Trebuie să vorbesc cu cineva.'

Am înțeles. După anii copilăriei sale, pe care i-a petrecut în Ungaria în timpul Holocaustului, Bob a trăit două vieți: una dimineața, ca un chirurg cardiac dedicat, vorbăreț și neobosit, și alta noaptea, unde fragmente de amintiri oribile bântuiau în visele sale. Știam totul despre viața lui de dimineață, dar în cei cincizeci de ani de prietenie, nu dezvăluise nimic despre viața lui de noapte. Nici nu auzisem vreodată o cerere clară de ajutor din gura lui: era închis, misterios, enigmatic. [...]
Publica febril, preda și opera neobosit. A fost prima persoană din lume care a implantat un cord artificial parțial asistat, asigurând supraviețuirea pe termen lung. Și toate acestea complet singur în lume - își pierduse toți cei dragi în Holocaust.

Dar nu spunea nimic despre trecutul său. Curiozitatea mă măcina pentru că nu mai întâlnisem o altă persoană care să fi avut experiență directă a ororilor din lagăre, dar Bob respingea întrebările mele și mă acuza de voyeurism." [... ]