Realitatea culturală deficitară care caracterizează viața grecilor moderni până în zilele noastre este motivul pentru care „generația anilor '30” revine continuu în discursul public.
Specialiști și observatori critici ai realității politice și tradiției spirituale grecești și europene, scriitorii și intelectualii acestei generații au avut un rol proeminent în sfera publică a unei epoci dificile pentru greci; o epocă cu simptome evidente de criză în toate domeniile vieții naționale.
Această atmosferă de înfrângere a fost preluată de generația de oameni care tocmai ieșea din dezastrul unui război mondial și al unei dezastre naționale.
Bazându-se pe tot ce era bun din tradiția sa milenară, dar și pe orice influență modernizatoare din marele patrimoniu spiritual al Europei care putea fertiliza spiritul lor, tinerii anilor '30 au arătat calea spre renovarea mentalității neohelenice.
Sincronizarea lor cu curentele europene ale vremii, dar în același timp accentul pe un caracter autentic grecesc al artei lor, constituie elemente esențiale ale abordării lor.
„Europeanitatea” și „grecitatea”, două probleme strâns legate în cazul acestei generații, au fost abordate de oamenii lor nu în termeni de polarizare, ci prin discursul moderării.
Așa au reușit să lase moștenire urmașilor o ideologie națională modernă care i-a ajutat să scape de introspecție și insecuritate, arătând, în același timp, modul unei participări extrovertite și egale în devenirea europeană, care rămâne pertinentă până în prezent.
Greci și europeni deopotrivă.
