„Există percepția că Rumia a murit odată cu ultimul ei Împărat, Constantin Paleologul, Regele Marmorat. Asta este greșit, pentru că atunci a fost sclavizată în fața barbarilor asiatici, otomanii, și moartea ei a venit mult, mult mai târziu, iar la această moarte am contribuit exclusiv și noi!...“
O carte care, prin paginile sale, se deschide și se referă la momente cheie din asediu până la sfârșitul Imperiului. Începe cu rolul crucial al francilor în cucerirea României de către otomani și continuă analizând prima perioadă de după asediu.
Autorul face referiri la capturarea Fenerului, a Marelui Bisericii a lui Hristos, la Fanarioți, care au fost aristocrația politică a Neamului, la educație, la comunități și la importanța contribuției lor la salvarea Neamului în timpul dominației otomane.
„...Ideea Imperiului Românesc a murit în mijlocul focului Revoluției și tragedia Românului s-a consumat. România „a fost luată”... Ieșire și mângâiere a poporului acum este „Marea Idee”.
