Am devenit familiarizat cu desfășurarea istorică, am cultivat modurile de a o povesti, am devenit povestitor, dar nu știu să construiesc povești. Spun lucrurile așa cum le-am trăit, pentru că am învățat să ascult pe ceilalți. Și am învățat să respect multiplele interpretări, abordările diferite, narațiunile contradictorii; să examinez toate perspectivele, pe măsură ce se dezvăluie urmând propriile ritmuri - cu conștientizarea totală că certitudinile pot fi răsturnate în orice moment și că posibilitățile pândesc la cotitura drumului.

M-am obișnuit să mă arunc de la un spațiu la altul, să fac combinații și conexiuni, să fiu luat de asalt de asociații, să mă mișc de la timpul trecut la prezent. Mereu însoțit de cei absenți, ordinele îngerilor și demonilor, care zboară în jurul meu și îmi arată urmele pe care le-au lăsat. Aceștia sunt oamenii mei. Toți minunați. Nu pot crea noi personaje.

Maria Comnena Paleologhina, fiica împăratului Mihail VIII Paleologul, care în mijlocul secolului al XIII-lea s-a sacrificat pe altarul politicii externe a decrepitului Bizanț -fără să-și piardă în cele din urmă fața-, devine motivul pentru care istoricul Marianna Koromila se așază pe marginea vieții ei mărturisite și a pasiunii disciplinate a narării.

Așadar, Marianna din Atena, copleșită de Maria din Mongolia, cu o voce radiantă și un sentiment povestitor, ne inițiază în lumea fluidă a cercetării istorice și în cea mai veche arta a rătăcirii, oferindu-ne, în cele din urmă, experiența emoționantă a istoriei care devine narațiunea ei.