Farsa unică a dramaturgului italian premiat cu Nobel (1934), influențat de Ibsen, Strindberg și expresionismul german, dar care a rămas italian până la sfârșit, cu un stil de scriere caracteristic, similar cu cel al scriitorilor spanoli, greci și altor autori mediteraneeni.

Evenimentele ilaro-tragice se succed unele altora, creând aparente impasuri, în timp ce elementele puternice etnografice creează o atmosferă de euforie mentală.

La un nivel secundar, desigur, se conturează aici și temele fundamentale ale operei pirandelliene, și în special întrebarea privind subiectivitatea adevărului.

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]