Am avut norocul să-l cunosc pe Părintele Paisie, care astăzi este Sfânt, în ziua în care am preluat oficial funcția de Administrator Civil al Muntelui Athos, pe 25 august 1989. După ceremonia cu adevărat impunătoare de instalare în funcție, am simțit nevoia să-l cunosc și să primesc binecuvântarea Părintelui Paisie, pe care, în vizitele mele anterioare la Muntele Athos, nu avusesem ocazia să-l întâlnesc. Într-adevăr, în acea primă zi, după-amiază, am mers singur și am ajuns la chilia sa deosebit de modestă, unde l-am găsit singur.
M-a primit cu adevărată bunătate și simplitate, fără exagerări sau complimente. Când a auzit ce funcție am, nu a arătat nicio surpriză, ci m-a mângâiat pe cap ca pe un copil mic.
Am stat atunci amândoi pe două trunchiuri mici de copaci tăiați – pentru că nu existau scaune – și mi-a spus următoarele cuvinte, pline de sens, dragoste și bunătate, care se reflectau în ochii lui: „Copilul meu (notă: aveam atunci 34 de ani), aici unde te-au trimis Preabunul Dumnezeu și Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este un loc binecuvântat care nu are nevoie de oameni cu abilități administrative de nivel înalt. «Motorul» pe care îl ai în tine, pentru că pari inteligent și dinamic, nu trebuie nici măcar să apeși pe buton ca să-l pornești, aici unde te afli. Nu este nevoie. Păstrează această putere, economisește-o în tine, pentru că îți va trebui când îți vei termina mandatul și te vei întoarce binecuvântat la munca și familia ta, pe care nu ar fi trebuit să o lași, pentru că ești foarte tânăr. În acești ani, copiii tăi mici și tânăra ta soție au nevoie de tine (notă: copiii mei aveau atunci 3 și 6 ani, iar soția mea 27).
