O confruntare între sistemul geocentric și cel heliocentric a durat mai bine de două mii de ani și a constituit o dispută științifică care a avut, în același timp, enorme implicații religioase, sociale, filozofice și politice.

Sistemul geocentric a triumfat inițial sub greutatea părerilor marelui filozof Aristotel și a renumitului astronom Claudiu Ptolemeu. Diversitatea și diferențele dintre opiniile filozofilor antici cu privire la forma și poziția Pământului în cosmos, precum și la mișcările Soarelui, Lunii și ale altor planete în spațiu, au dat impulsul și punctul de plecare pentru studii și dezvoltarea ulterioară a astronomiei și filozofiei.

Pe lângă toți filozofii greci antici, a căror păreri sunt analizate în această carte, au contribuit și împăratul Iulian, astronomii arabi, Roger Bacon, Jean Buridan, Nicole Oresme, Nicolaus Cusanus, Regiomontanus și mulți alții.

În cele din urmă, în secolul al XVI-lea, marele astronom polonez Nicolaus Copernicus a readus la viață teoria heliocentrică a lui Aristarh din Samos și a devenit noul susținător al teoriei heliocentrice.

Prin diverse adversități și persecuții religioase, Tycho Brahe, Johannes Kepler, Giordano Bruno, Galileo și Isaac Newton au pus, fiecare în felul său, bazele sistemului heliocentric pe fundamente solide. Soarele, dătătorul de lumină, își luase răzbunarea. Detronarea Pământului era un fapt!