Așa cum oricine ar citi cele Tre Studii despre Teoria Sexualității, acest text este străbătut de o poziție generală și fundamentală: deviația nu este o abateri, o deviere a sexualității, ci, în esența sa, sexualitatea umană este deviantă. Cu alte cuvinte, excepția, adică deviația, ajunge să antreneze în mișcarea sa și norma. Excepția, care ar trebui să presupună existența unei instincte predeterminate, a unei funcții sexuale predeterminate cu reguli clar definite de îndeplinire, această excepție ajunge să submineze și să desființeze chiar noțiunea de normă biologică.

Această poziție subversivă a lui Freud s-a ciocnit de reacții și opuneri extrem de puternice care au avut loc în vremea sa, dar care rămân și astăzi. Deși existența sexualității infantile este acum un loc comun și conceptele precum represiune, complexul Oedip, conflict psihic circulă foarte larg, există ceva care se opune mereu ideii că sexualitatea, ca o dimensiune particulară a condiției umane, se află în centrul funcționării psihice. Și acest lucru se referă nu doar la publicul larg, ci și la gândirea psihanalitică în special.

Tre Studii despre Teoria Sexualității, acest text mic dar fundamental și decisiv inovator, pe care Freud, împreună cu Interpretarea viselor, îl considera cele două lucrări cele mai importante ale sale, propune o reexaminare critică de tip kantian a modului în care înțelegem problema sexualității umane.