Cu puțin timp înainte de a fi proclamat împărat roman, Dioclețian (284-305 d.Hr.) s-a născut Gheorghe (probabil în anul 280). Provenea dintr-o familie bogată și nobilă din Capadocia, care locuia în Armenie. De la tatăl său, Gerontios, care era senator și general, a moștenit dragostea pentru arta militară - pe care a urmat-o - în timp ce de la mama sa, Polichronia, a fost educat 'de mic' să creadă ferm în Dumnezeu și să practice virtutea, având ca model pe Domnul, sfinții și martirii.

Când a ajuns la vârsta potrivită, Gheorghe s-a înrolat în armata romană. Morala, noblețea și bunătatea lui l-au făcut imediat îndrăgit printre ofițeri și soldați. Și nu numai atât. Când, în anul 297, romanii au atacat pe Narse, regele Persiei, Gheorghe s-a remarcat în mod deosebit prin eroismul și curajul său, astfel încât a fost onorat cu funcția de tribun.

Victoriile pe care le-a obținut pe câmpul de luptă l-au impresionat pe împăratul Dioclețian, care l-a numit pe Gheorghe comandant, cu titlul de contele, în regimentul gărzii imperiale, la doar 18 ani! Între timp, prin harul lui Dumnezeu, care a ascultat rugăciunile lui Gheorghe și ale mamei sale Polichronia, Gerontios, care era încă păgân, îmbrățișează credința creștină, se botează și părăsește curând această lume.

Fiul și mama continuă viața de creștini. Se consacră rugăciunii și carității. Împărtășesc o parte din averea lor 'fraților cei mai nevoiași' ai lui Hristos, fără a distinge dacă erau creștini sau păgâni.

În anul 302, Cezarul Galerius a atacat din nou persii. Gheorghe reiese din nou ca cel mai curajos și valoros ofițer, fără să înceteze însă să fie umil și credincios creștin. În acel an, Dioclețian, printr-un decret, a proclamat o persecutare teribilă împotriva creștinilor. Ordinul său a fost clar: 'Cei care creștini refuză și răstoarnă credința lor în Hristos să se bucure de daruri și onoruri regale. Cei care nu sunt convinși, să plătească cu viața lor.'