Fundamentul metafizicii moravilor (1785), prima dintre cele trei lucrări principale de etică ale lui Kant, prezintă programatic conceptele, pozițiile și principiile fundamentale ale filosofiei sale morale. Vor urma Critica rațiunii practice (1788), care oferă fundamentarea sistematică a eticii, și Metafizica moravilor (1797), care include aplicarea acesteia în filosofia dreptului și în partea specială a eticii.

Fundamentul metafizicii moravilor dezvoltă o filosofie morală complet inovatoare, care nu vizează fericirea individuală egoistă, ci devinerea omului activ demn de fericire și de natura umană. Caracteristicile acestei etici sunt: se bazează pe rațiune, nu se ocupă cu ceea ce fac cu adevărat oamenii, ci cu ceea ce este moralmente rațional și cu valorile adevărate, indiferent de etica dominantă, convențională sau consacrată.

Ar putea fi rezumată această etică într-o regulă de bază: „acționează rațional” sau „acționează ca un ființă rațională” fie (în similaritate evidentă cu etica stoică): „trăiește conform rațiunii și naturii”. Introduce un concept absolut nou al libertății ca independență față de orice necesitate naturală și de altă natură, ca autonomie și autoeficacitate.

De asemenea, nu neglijează că se adresează oamenilor, adică ființelor finite, imperfecte, fragile (și pur și simplu potențial raționale) care depind de numeroase nevoi. Împotriva eticii kantiene se formulează numeroase obiecții, critici și rezerve, cum ar fi faptul că este excesiv de raționalistă, formalistă, „constructivistă” și exclusiv deontologică, sau chiar că ignoră nevoia omului pentru fericire. Studiul Fundării poate contribui la, cel puțin parțial, anularea acestor prejudecăți și neînțelegeri.

Fundamentul metafizicii moravilor este recunoscut universal – împreună, de exemplu, cu Etica Nicomahică a lui Aristotel – ca una dintre cele mai importante lucrări clasice și fundamentale ale filosofiei morale. Comparativ cu celelalte două lucrări ale trilogiei eticii kantiene, Fundamentul este scris într-un stil mult mai vivace, limpede și accesibil, ceea ce o face cea mai bună introducere în opera lui Kant.

Pentru a reda această lucrare exigentă, despre care s-a spus că se caracterizează prin „vitalitate, flexibilitate și impuls”, traducătorul a urmărit cea mai mare acuratețe și fidelitate posibilă, dar și naturalețea și fluiditatea limbajului grec. Traducerea lui Kostas Androulidakis a fost realizată din originalul german pe baza ediției Academiei de Științe din Berlin și a celor mai importante ediții critice recente.

În margea traducerii este prezentată numerotarea paginilor ediției Academiei din Berlin, la care se referă internațional citările din opera lui Kant. Comentariile ediției includ: a) o critică a textului; b) clarificări ale termenilor și conceptelor; c) date elementare despre persoanele și lucrările lor menționate în text; d) comentarii interpretative scurte cu clarificări conceptuale și asocieri cu pasaje corespunzătoare din alte opere ale lui Kant.

Ediția este completată cu o Cronologie a vieții și operelor lui Kant, cu indecși de persoane și concepte, precum și cu o extinsă Bibliografie internațională.