Din perspectiva grecească, cucerirea Constantinopolului de către otomani reprezintă un eveniment extrem de important în istoria Națiunii Grecești, aducând sfârșitul definitiv al statului bizantin grecesc și începutul unei noi perioade, numită dominație turcească sau Turcia ocupată, o perioadă a sclaviei politice a neamului grec, care a fost, totuși, semnificativă și nu mai puțin importantă în întregul parcurs istoric al neamului decât perioada anterioară a vieții politice libere.

Căderea "măriei orașelor" nu a fost doar căderea unui oraș mare și mândru, al unei capitale de stat, ci căderea unui întreg stat și, deci, a întregului univers istoric. Constantinopolul, această Nouă Romă întemeiată lângă Bosforul Tracian, nu era doar o capitală de stat în înțelesul obșnuit al capitalei, adică sediu al regelui și al guvernului și centru de conducere al întregului stat, ci oraș "regal" al întregului stat, nu doar onorific, ci și în mod real, adică din aceste fapte, astfel denumită.

Un oraș ce aduna în sine întreaga viață politică, militară, religioasă și în general spirituală și morală a întregului neam și stat grec creștin, și din aceasta, ca sursă și centru, transmitea puterile materiale și spirituale ale sale în întreaga sarcină, care era și era numită oarecum "supus", condusă de "măreața".