Experiența globală arată că integrarea economică este unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru dezvoltarea economică a unei țări. Economia unei organizații economice regionale, după crearea pieței comune a muncii și a capitalului, nu mai este doar suma economiilor naționale, ci trece la un nivel superior de competitivitate datorită utilizării resurselor materiale, de muncă și financiare ale întregii uniuni, cu scopul de a accelera dezvoltarea economică a fiecărei țări și a organizației în ansamblu.

Dezvoltarea durabilă a economiei europene și a întregii economii globale este posibilă doar în condiții de coordonare a politicii economice externe a SUA, Germaniei, Marii Britanii, Franței, Italiei, Canadei, Japoniei, Braziliei, Arabiei Saudite, Chinei, Indiei și Rusiei – liderii țărilor post-industriale, în dezvoltare și foste socialiste – precum și prin sporirea rolului OMC, al Națiunilor Unite, al FMI, al Băncii Mondiale, dar și al altor organizații internaționale pentru reglementarea economiei globale.

În același timp, aprofundarea deschiderii economiei globale este însoțită de întărirea interdependenței tuturor țărilor și de creșterea influenței fiecărei țări, oricât de mică ar fi, asupra proceselor politice și economice regionale și globale. Sărăcia reprezintă un risc deosebit pentru pacea și securitatea globală, fiind un factor care contribuie la creșterea terorismului internațional și la agravarea conflictelor religioase și internaționale.

Necesitatea unei guvernări economice îmbunătățite în uniunea economică în expansiune, în condiții de globalizare, determină în mod obiectiv schimbarea calitativă inevitabilă a structurii Uniunii Europene, trecerea de la etapa uniunii economice și monetare a statelor suverane la o formă nouă de construcție politică și economică interguvernamentală pan-europeană.