Prin extensia actului inițiatic, corpul spectatorilor este simultan un mistic al lumii referințelor la misterele ascunse ale limbajului mitului. În acest scop, comicii lui Terzopoulos execută o partitură corporală în timp ce desenează săgeți și arcuri energetice, care marchează conexiunea corpului cu spațiul. Aici, eroul unei fantezii, interpretat de comic, este obligat să înregistreze ulterior ceea ce este incomprehensibil, ceea ce nu este "declarat", adică, anonim. Operatiunea se realizează cu ajutorul semnalelor sonore, încărcate să transmită "vocea" corporalității în spațiu.

Comicul lui Terzopoulos creează astfel un "text corporal" care funcționează ca o entitate dramatică independentă și autoreferențială. În plus, "textul corporal" urmează o regularitate determinată, impusă în principal de spațiu. De asemenea, atmosfera, imaginară sau reală a omului, acționează asupra mediului utopic, care aparține atât eroului, cât și comicului care îl interpretează. Astfel, natura și tot ceea ce î entourează actorul și corpul fantastic încarcă cu referințe antice locul acțiunii dramatice. Acestea acționează asupra semnificației corpului, care devine astfel punctul focal al memoriei care se stimulează până la cele mai mici celule ale acestui corp în mișcare sau în stare de repaus. Comicul, grație corporalității sale teatrale, este chemat, în concluzie, să reprezințe lumea, să rescrie istoria universului, să se revolte și să recreeze noi mitologii și mituri anterioare.