Cărțile se străduiesc să ofere o revizuire a ideilor sociale care vizează eliberarea proletariatului și abolirea preistoriei. Concepția mesianică a lui Marx privind ascensiunea la putere a proletariatului și călătoria de la necesitate la libertate a condus rapid la doctrina leninistă a partidului de nou tip, care ar îndeplini această misiune.

În condițiile din Rusia, partidul a înlocuit clasa și puterea a devenit un scop în sine. Lenin a fost întemeietorul noului totalitarism, în timp ce Stalin îi elimina pe „oponenții” săi interni, abolind ideologia. Modelul lenino-stalinist s-a impus în mișcarea comunistă globală astfel încât mijlocul, puterea, a abolit scopul, eliberarea socială.

În decursul decadelor, puterea „a uitat” mandatul său ideologic și a îmbrățișat apologetica sa pentru a deveni o propagandă goală. În Grecia, încercarea de impunere partidistă, cu Zahariaidis, din 1931 până în 1956, a dus la consecințe tragice, iar decada 1940-50 a lăsat o moștenire grea în societate. Puterea de partid, fără strategie, conducea și întărea impasurile.

SY.RIZ.A. este ultimul simptom al oportunismului politic, unde scopul puterii se exprimă într-un mod extrem de ridicol, cu un limbaj dublu, în exterior ca consens, în interior ca „rezistență”. Din nou, puterea încearcă să manipuleze poporul, dar acum acționează în afara locului și timpului. Necesitatea de întărire a instituțiilor democratice și prezența creativă a cetățeanului sunt cerințele vremurilor.

Cu Lenin, în 1917, toate cuceririle revoluțiilor burgheze, cum ar fi egalitatea formală a cetățeanului în fața legii, separarea puterilor, libertățile de expresie, de adunare, de presă, de sindicate și de partide au fost abrogate deoarece erau burgheze, pentru a fi înlocuite și eliminate de dictatura proletariatului, care era puterea mecanismului de partid. Libertatea a fost abrogată deoarece era o sursă de intenții reacioanare, pentru a se impune adevărul unic și libertatea liderului partidului.