DEPENDENȚII CU PSIHOPATOLOGIE sunt cei dublu „devianti”, oamenii dublu stigmatizați, femei și bărbați, majoritatea dintre ei tineri, din toate păturile sociale, a căror număr crește zilnic, fiind destinatarii unei încadrări barbare și rasiste din partea instituțiilor și organismelor, paria între paria. Acești oameni sunt considerați nedoriți de structurile psihiatrice – publice și private – și de serviciile sociale.

Sunt cazuri care sunt trimise de la un serviciu la altul, chiar și atunci când au caracter urgent, chiar și după o tentativă de sinucidere sau alt act de disperare. Spitalele psihiatrice „nu acceptă dependenți”. Comunitățile terapeutice, de regulă, cu câteva excepții, „nu acceptă cazuri psihiatrice”. În cele din urmă, nimeni nu știe unde aparțin toți acești oameni.

Pentru aceia care, prin urmare, par că nu aparțin nicăieri, cei care nu găsesc un loc unde să stea, paria societății, a sistemului psihiatric și a programelor de dezintoxicare, despre aceștia se discută în această carte. Despre cei pe care toți îi consideră „pacienți dificili”, „fără cerere de tratament”, „cu pronostic prost” atât în ceea ce privește tulburarea mintală, cât și în ceea ce privește dezintoxicarea.

Pentru cei pentru care experiența noastră clinică dovedește că relația terapeutică în cadrul unui cadru terapeutic adecvat, unde funcționează un „constelație de grupuri”, după cum spune Félix Guattari, cu principalul instrument fiind psihoterapia și Arta în relație dialectică, poate modela toți termenii tratamentului, adică transformarea lor în subiecți sociali, subiecți de emancipare și subiecți de creație, fără dependențe și fără manifestări psihopatologice.

În carte sunt prezentate unele cazuri clinice, reprezentative pentru entitățile psihiatrice care sunt întâlnite cel mai frecvent în acest domeniu (psihoze, tulburări emoționale, personalități patologice).