Rozița, o tânără orfană, trăiește în Granada cu unchii ei și cu doica. Unchiul ei cultivă flori rare în seră. Cea mai iubită și cea mai rară dintre ele este trandafirul Rosa mutabile, care înseamnă trandafir schimbător. Acest trandafir, dimineața este roșu, după-amiaza devine alb, iar seara își lasă petalele să cadă.

Rozița, îndrăgostită și logodită cu vărul ei, este nevoită să se despartă de el atunci când acesta pleacă în America, promițându-i că se va întoarce și o va lua cu el. Lucrarea folosește un limbaj simbolic. Eroinele lucrării au nume de flori: Rozița și Magnolii. Așa cum trandafirii din seră înfloresc și se ofilesc, la fel și ele îmbătrânesc, private de dragoste, blocate în legile stricte ale micii lor societăți.

Rosa mutabile care într-o singură zi înflorește și se ofilește este o alegorie lirică pentru efemeritatea tinereții eroinei. La fel ca trandafirul, așa și Dona Rozița, după înflorire, au soarta comună a ofilirii. Anii trec, Rozița își pregătește zestre, așteaptă logodnicul care nu vine și îi respinge pe toți pretendenții care îi vizitează casa unchiului.

Rozița și prietenele ei necasatorite comunică între ele într-un mod simbolic. Codul lor este limba florilor și prin aceasta caută o ieșire din lipsa lor de dragoste. O scrisoare care ajunge în ziua sărbătorii Roziței anunță intenția logodnicului plecat în străinătate de a face căsătoria prin împuternicire. Deoarece el nu poate veni deocamdată, o altă persoană îl va reprezenta la ceremonia căsătoriei.

Însă căsătoria nu va avea loc nici în acest mod. Rozița s-a îmbătrânit, unchiul a murit, și logodnicul s-a căsătorit cu o mireasă bogată în America. Cele trei femei din casă, Rozița, mătușa ei și doica, distruse financiar, pleacă lăsând pentru totdeauna casa ipotecată și sera abandonată, după moartea unchiului.

[Fragment dintr-un text pe site-ul editorului]