Întotdeauna am avut – poate din anii mei de școală – o întrebare: de ce Socrate, cu puțin înainte de moartea sa, îi dă lui Criton porunca de a sacrifica zeului nou venit Asclepios un cocoș? „Criton”, îi spune, „lui Asclepios îi datorăm un cocoș; îndeplinește această datorie și nu neglija.”

Cu mulți ani mai târziu, cercetându-mi propria viață neimportantă, am realizat că, da, și eu datorez multora; și înainte de toate, cartierului în care am trăit anii copilăriei și tinereții mele și oamenilor săi – refugiați săraci din Micra Asia, cu adevărat oameni deosebiți și profund cultivați.

Și prietenilor mei și grupurilor noastre, care împreună am alergat după visul necredincios al poeziei. Și stângii înfiorătoare a vremii, care mi-a arătat căile utopiei și consecințele lor.

Titlul cărții este un omagiu adus lui Stefan Zweig și celei omonime cărți brillante a sa, exilului și morții sale voluntare. H. R.