David Watkin analizează aici evoluția formelor arhitecturale de la antichitate până în prezent. Parcurgând trei milenii de creație arhitecturală, povestește despre apariția și evoluția diferitelor stiluri și tipologii și subliniază rupturile, dar și elementele de continuitate.

Descrierea celor mai memorabile clădiri și monumente ale patrimoniului arhitectural vestic se îmbină cu analiza percepțiilor estetice și a standardelor care predominau în perioadele respective. De asemenea, se investighează diversele influențe care se intersectează și contribuie la formarea tendințelor și școlilor.

Proiectarea și construcția clădirilor și construirea orașelor sunt înregistrate în cadrul lor istoric și cultural mai larg și sunt interpretate în funcție de condițiile sociale și economice generale, fără a fi neglijat însă rolul esențial al individului ca designer și ca patron.

Abătându-se de la alte abordări istoriografice care tratează trecutul arhitecturii vestice ca pe un cimitir al diferitelor stiluri, Watkin subliniază că renașterea formelor tradiționale a fost începutul pentru multe dintre marile faze ale arhitecturii, evidențiind în mod special renașterile succesive ale classicismului, subliniind astfel validitatea și vitalitatea continuă a arhitecturii clasice.