Cei care se bucură de experiența emoțiilor pe care clădirile istorice le pot absorbi și transmite, văd farurile ca niște povești care spun vieți reale, naufragii, acte eroice, povești terifiante cu fantome, vântul care suflă pe scările în spirală, zgomotul mării furtunoase și ploaia care lovește feroneriile.

De asemenea, ele constituie o excelentă sursă de inspirație pentru scriitori, de la lucrarea lui Jules Verne „Farul de la capătul lumii” până la cea a Virginei Woolf „Spre far” și a lui Sergio Babarean „Păzitorul farului”. Ce soartă îi așteaptă pe faruri? Poate că aparțin unei epoci fără prezent sau viitor, în care vor fi doar amintiri mute;

Unii vor fi vânduți particularilor, care îi vor transforma în locuințe, hoteluri sau apartamente. Alții vor fi păstrați, astfel încât valorile istorice și umane asociate cu farurile să fie poate transmise generațiilor viitoare. De asemenea, alții vor fi menținuți activi, cel puțin până când navigația - ambarcațiuni de recreere și de pescuit - va fi capabilă să se bazeze exclusiv pe unelte și dispozitive tehnologice de încredere.

Dar chiar și când toate navele din lume vor fi echipate cu calculatoare și instrumente satelitare, câți vor fi aceia care vor dori să renunțe la aspectul liniștitor al acestui gigant blând, care îi observă și îi protejează de țărm?

[Fragment din textul introducerii ediției]