Poezia lui Cavafis, pe cât de ferm se opune clasificărilor, regulilor și generalizărilor, pe atât de mult se adaptează, cu o flexibilitate proteică, la schemele și teoriile interpretative, scufundând perpetuu cititorii săi în dileme vechi și noi.

Studiul de față dialoghează cu literatura mai veche, dar și cu cea mai recentă despre Cavafis, revitalizând discuția cu privire la influențele care au determinat și modelat temperamentul poetic al alexandrinului.

Prin abordări teoretice și istorice, literatura Decadenței, așa cum se formează în Franța și se răspândește în Europa, nu este definită exclusiv de cultul Frumosului sau al Bolnavului, ci discută dinamic relația cu antichitatea și istoria.

Această interacțiune persistentă cu lumea antică, fie că se referă la practici de lectură sau confruntări experimentale cu scrisul, descrie și interpretează, în final, una dintre figurile modernității.

Și deși receptarea Decadenței în Grecia etnografică de la sfârșitul secolului al XIX-lea nu lasă urme semnificative, în poezia lui Cavafis se detectează ca o relație vie cu literatura europeană a epocii, din care se extrag constant și, uneori imprevizibil, teme și motive care reevaluează și redefinesc semnificația metodei istorice în arta sa poetică.