"Istoria este scrisă de învingători și de cei puternici," spune zicala, dar cazul Istoriei Greciei din anii 1940 este o excepție izbitoare de la această regulă. Comuniștii din Grecia, înfrânți decisiv în cele trei încercări de a prelua puterea prin violență și de a impune o dictatură fascistă roșie, au reușit să scrie și să impună o narațiune fictivă ca istorie. Cu metodă, perseverență și ajutorul a sute de istorici de stânga părtinitori, evenimentele perioadei au fost alterate, înfrumusețate, unele au fost trecute sub tăcere, iar altele au fost distorsionate sau complet inversate, astfel încât partea lor să apară întotdeauna ca singurul actor patriotic, binevoitor și victimă!

Unul dintre cele mai tragice episoade ale acelei perioade, răpirea a mii de copii greci cu vârste cuprinse între 3-16 ani de către comuniști în 1947-'49 în timpul Insurecției din 1946-'49, a treia și cea mai criminală încercare de a prelua puterea, care a fost combinată și cu secesiunea Macedoniei pentru a fi inclusă în planificata "Republica Populară Federală a Macedoniei," nu a scăpat nici ea de distorsiune.
O reacție a familiilor care trăiau în sate unde copiii lor erau în pericol de a avea aceeași soartă, într-o zi ajungând în spatele Cortinei de Fier, a fost să fugă în orașe sau să-și trimită copiii în Orașele Copiilor create de Ministerul Asistenței Sociale pentru a găzdui acești copii. Cu toate acestea, versiunea comunistă a evenimentelor a numit răpirea Salvarea Copiilor, iar Orașele Copiilor ale guvernului grec drept Taberele de Muncă ale Fredericăi.

Introducerea numelui reginei de atunci în istoria evenimentelor și supraaccentuarea rolului ei au avut două scopuri. În primul rând, răzbunarea prin pătatul memoriei ei, deoarece ea a fost într-adevăr un oponent foarte semnificativ al comuniștilor și al planurilor lor în 1946-'49. În al doilea rând, atracția insidioasă a unora către scrierea comunistă a istoriei datorită alegerilor lor politice anti-monarhiste.

Autorul, cu ajutorul a zeci de mărturii coroborate de la victimele răpirii din Grecia și țările lor de stabilire, alți participanți la evenimente, precum și cercetări ample ale literaturii relevante de pe ambele părți, prezintă o imagine cuprinzătoare și obiectivă a răpirii, a evenimentelor care au urmat stabilirii copiilor greci în spatele Cortinei de Fier și a sorții lor. Cartea se încheie cu o descriere realistă a funcționării Orașelor Copiilor, prin mărturiile oamenilor care au trăit în ele, astfel încât cititorul să-și poată forma propria opinie dacă pentru copiii mici de până la 12 ani acestea erau internate sau tabere de pretorieni monarhiști.