Principiul legalității reprezintă un element primordial pentru existența autonomă a unei entități statale, deoarece pe acesta se bazează pentru a supraviețui și a se dezvolta. Totuși, noțiunea de legalitate variază de la un stat la altul, în funcție de natura și originea legislației, care întotdeauna invocă ideea de justiție.

Așadar, nu este de mirare faptul că regimuri opuse se invocă reciproc justiția, pentru ca astfel să devină posibilă perpetuarea lor la putere. Problema se complică atunci când nucleul legislației este religia, deoarece atunci opoziția față de legalitate dobândește suplimentar și opoziția față de însăși voințele lui Dumnezeu, care au fost consemnate în drept.

Studiul care urmează examinează exact această ultimă posibilitate, întrucât pătrunde în analiza destrămării legalității divine în două state pur religioase, cel greco-roman și cel islamic, și modurile de rezistență la o astfel de anomalie. Această cercetare comparativă este îmbogățită cu fundamentele politice platonice, care, conform autorului, au determinat și opțiunile politice ale acestor ordini juridice.

Această lucrare, concisă, originală și cuprinzătoare, aduce noi perspective și plasează întreaga problematică pe o nouă bază, deoarece atât munca sa originală, cât și capacitatea analitică a autorului adaugă numeroase elemente noi la cercetarea relevantă de până acum.

De menționat este de asemenea că autorul, bazându-se strict pe textele juridice, aduce o adăugire extrem de interesantă la Islam, introducând termenul de 'rebeliune legală', pe care o consideră, sub anumite condiții, ca o obligație a credincioșilor. Finalmente, importantă este și poziția autorului, că evenimentele aşa-zisei 'spring arabe' nu au un fundament juridic în islam, deoarece nu se încadrează în noțiunea de rebeliune legală.