Odată, când acest trist, neliniștit și nedezvăluit gigant pe care îl numesc Civilizația Occidentală era foarte tânăr - încă un copil în leagănul însorit al Peninsulei Balcanice - un mare împărat al Orientului și-a trimis războinicii să-l revendice și să-i impună regimul: despotismul.

Cu toate acestea, oamenii acestei civilizații infantile, și anume atenienii, cea mai strălucitoare ramură a sa, s-au înfășurat în săbii și au îmbrăcat armuri, s-au despărțit de femeile lor și au mers să se confrunte cu invadatorii, acolo unde albastrul Mării Egee se unește pasional cu pământul Greciei antice.

Deoarece orașul Atena era mic și războinicii monarhului persan erau nenumărați, ceea ce aveau nevoie oamenii, după binecuvântarea zeilor lor, erau întărituri. Dar exista o problemă. Deoarece grecii trăiau în mici orașe-state izolate de vecinii lor, cu munți și mări între ei, erau obligați să parcurgă distanțe mari pentru a cere ajutor unii de la alții.

Așadar, când cetățenii din Atena au aflat că armata conducătorului persan se apropie, au trimis un alergător antrenat pentru distanțe lungi să ceară ajutor de la cetățenii din Sparta, care se afla la aproximativ două sute patruzeci și două de kilometri de Atena. Numele acestui mesager era Pheidippides.

[Extras din textul de pe coperta din spate a ediției]