Cartea aceasta descrie o călătorie, un război și câțiva oameni care s-au aflat în mijlocul său. Pe parcursul a o sută și o zi, din ianuarie până în aprilie 2003, am încercat să prezint tot ce am trăit în Bagdad.

Într-o astfel de călătorie, jurnalistul se află constant în serviciu. Știrile apar în orice moment. Cititorul vede doar rezultatul, în timp ce din articole nu poate înțelege cum au fost scrise sau ce a fost lăsat deoparte.

Cei zece ani în care am lucrat ca jurnalist în zone de război nu am întâmpinat niciodată condiții mai dificile decât în Irak. Înainte de război, problema era specifică: nu spunea nimic. Irakienii vorbeau prin aluzii sau foloseau comuniuni pompoase, din frica de a nu spune ceva ce nu era bine să spună sau poate de a nu-și dezvălui gândurile.

Apoi, ne-am confruntat cu noi dificultăți. Acestea cădeau din cer, tăiau aerul șuierând și explodau lângă urechile noastre. Atunci am încercat să văd ce se întâmplă cu un popor când bariera se sparge. Ce spun, când dintr-o dată pot vorbi.

Reportajele mele din Bagdad sunt propriile mele reportaje, așa cum le-am înțeles în baza experiențelor mele, recunoscute ca insuficiente. Totuși, faptele pot fi interpretate în multe feluri. Un jurnalist egiptean prezintă cu siguranță faptele războiului din Irak diferit de mine.

Despre războiul din Irak nu există adevăr; sau, mai bine zis, există milioane de narațiuni, bazate pe fapte reale și poate alte atât de multe minciuni. Misiunea mea în haosul războiului nu a fost să judec, să ghicesc sau să fac analize - trebuia să văd, să întreb și să povestesc.

[Extras din textul de pe coperta din spate a ediției]