În prima perioadă a carierei sale cinematografice, Alfred Hitchcock se întâlnea cu un mic grup de prieteni cu care își împărtășea plângerile despre oameni și despre ceea ce se întâmpla în industria cinematografică.

Se autoapelau „Clubul Urâciunii”. Aceasta era o modalitate neoficială de a-și exprima dezamăgirile, dar și o modalitate utilă de a învăța unii de la alții.

[...] (din introducerea cărții)