Acceptarea tacită a hotărârilor judecătorești este o instituție specifică dreptului procesual civil. Spre deosebire de toate celelalte acte procedurale, aici ne confruntăm cu caracteristica particulară a neconformării cu forma. Părțile pot accepta implicit o hotărâre judecătorească, prin acte sau omisiuni care trădează intenția lor clară de a se conforma voluntar conținutului hotărârii. Un astfel de comportament este însoțit de consecințe procedurale semnificative, deoarece duce la respingerea ca inadmisibilă a căii de atac ulterioare care este exercitată.
Studiul utilizează o bogată jurisprudență și examinează în detaliu toate cazurile care au apărut, conducând la stabilirea unor criterii specifice care asistă judecătorul în caracterizarea sau nu a comportamentului părții ca acceptare tacită. Din acest motiv, prezintă un interes remarcabil atât pentru teorie, cât și pentru practică.