Prin proiectul de „Constituție a Europei”, nu se organizează nu doar o autoritate politică autonomă și unificată sau o suveranitate politică în Uniunea Europeană, ci nu sunt prevăzute nici proceduri pentru constituirea unei sfere politice publice europene sau a unei comune europene care să fie sursa autorității sau fundația supremă a legitimității tuturor autorităților Uniunii Europene.

Se confirmă pur și simplu un acord internațional de unire a statelor suverane care nu este ea însăși suverană. Utilizarea termenului „Constituție” în acest caz este și înșelătoare, deoarece creează, printre altele, impresia falsă că Uniunea Europeană se transformă, se înțelege, din „Uniune de state” în „Uniune a popoarelor”, în timp ce se întâmplă exact contrariul: „stăpânii” integrării europene rămân statele cu guvernele lor, iar metoda de guvernare prin Consiliile Miniștrilor, noul institut al Președintelui Uniunii Europene și conferințele interguvernamentale sunt constituționalizate și perpetuate.

Pentru a se uni politic popoarele Europei, nu au nevoie de o pseudo-constituție, ci de o constituție reală, care să garanteze, cu adevărat, drepturile lor suverane, să respecte și să nu submineze autonomia lor constituțională, identitatea lor politică și culturală și, mai ales, să garanteze într-o unitate neîntreruptă drepturile individuale, sociale și politice ale tuturor celor care doresc să fie legitimați să poarte calitatea de cetățean european, atâta timp cât împărtășesc termenii constituționali ai unei vieți politice comune.

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]