Scriitorul și pictorul Fotis Kontoglou (1895-1965), care este determinat ideologic ca un factor de formare a generației anilor '30 - esențialmente fără apartenență la școli și curente - privea cu neîncredere scena teatrală, deși atunci când a fost nevoie, a slujit teatrul cu inima sa.

Dedicat artei sale, micrasiaticul Fotios - cosmopolit și apatrid - crea având ca ax principal în viziunea sa conturarea identității grecești cu criteriul spiritualității ortodoxe.

Așadar, vestea implicării unui "Bizantin" al secolului 20 cu Molière în piesa "Tâlharul Scapén" duce la o nouă abordare a personalității lui Kontoglou. Traducerea lucrării a fost prezentată în 1938 într-o reprezentație a Teatrului Regal, care a avut parte de o primire călduroasă, și cu un colectiv select de actori sub regia lui D. Matsoukis.

O persoană-cheie pentru atribuirea traducerii a fost prietenul lui Fotios, Costis Bastiás - directorul general dinamic al Teatrului Național în 1938. Odată cu publicarea acestui text autografic neștiut, cititorii și cercetătorii lui Kontoglou descoperă o altă latură a activității sale artistice, care îl diferențiază de binecunoscuta sa operă literară și vizuală, în timp ce, în același timp, se adaugă o piesă suplimentară în istoria teatrului neoelenez.