Stavros Zoumboulakis își amintește de verile copilăriei sale în satul Sikya din Laconia. Aici nu există loc pentru nostalgie idealizată, ci o privire deschisă, deși nu fără o dozare de înțelegere și tandrețe, asupra unei lumi dure, provincia grecească a anilor '60. Scriitură literară, introspecție autobiografică, mărturie psihologică și reflecție se împletesc într-un mod inextricabil și fascinant.

Nu găsesc nimic mai plictisitor decât să asculți sau să citești despre anii copilăriei cuiva; trebuie să-l iubești cu adevărat pentru a rezista. Nu am avut nici o dorință de a relata aici anii mei de copilărie, ci doar atât cât era necesar pentru a surprinde amprenta acestei lumi centenare, de ieri, dar și definitiv scufundate. Această lume mă mișcă profund, nu pentru că este lumea copilăriei mele - de fapt, nu a fost exclusiv - ci pentru că este lumea oamenilor mei dragi, a celor care m-au iubit și pe care i-am iubit mult. Mă gândesc întotdeauna la ea cu emoție, dar nu o nostalgiez. Există emoție fără nostalgie, poate chiar că este astfel mai brută. St. Z.

Stavros Zoumboulakis s-a născut în 1953 în Sikya, Laconia. A studiat drept și filologie în Atena și filosofie la Paris. A servit mulți ani în învățământul secundar. Din 1998 până în 2012 a fost director al revistei Nea Estia. Este președinte, din 2008, al Consiliului de Administrație al Fundației Biblice „Pâinea Vieții” și, din 2013, al Consiliului de Supraveghere al Bibliotecii Naționale a Greciei. În 2015 a fost distins cu titlul de doctor honoris causa al Departamentului de Filosofie, Pedagogie și Psihologie al Universității din Ioannina.

În 2017 a fost distins cu premiul de stat pentru eseu-critică pentru cartea sa Sub lumina romanului (2015) și cu Premiul Academiei Ateniene – Fundația Petros Charis pentru cartea sa Suspinatul sărăciilor. Eseuri despre Papadiamantis (2016).