Este binecunoscut cât de mult filozofia voinței a lui Schopenhauer (A. Schopenhauer, 1788-1860) laudă arta și în special muzica, filozofia `artistică prin excelență`, cum o numea Thomas Mann.

Numai muzica ne scutește de legăturile personalizării și autoconservării, deoarece ne dezvăluie fără menajamente însăși esența lumii: voința, fără intermedierea conceptelor sau reprezentărilor.

Cum este posibil, totuși, ca estetica să fie atât de strâns corelată cu prima filozofie, așa cum este în această lucrare? Condițiile acestui tip de gândire atât de contemporan sunt analizate critic de Marcus Cetos, examinând întregul filozofiei `irelaționale` a lui Schopenhauer: de la teoria cunoașterii la filozofia naturii, la metafizica sentimentului și la etică.

Fiecare studiu corespunde tematic unuia dintre cărțile sale `Lumea ca voință și reprezentare`, a unicului său lucru esențial, deoarece cartea de față este o introducere atât în estetica muzicală a lui Schopenhauer, cât și în filozofia sa în ansamblu.

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]