(. . .) Redarea platonică a Apologiei lui Socrate, Apologia lui Socrate, este plasată printre așa-numitele dialoguri timpurii ale lui Platon. Pe baza analizei stilometrice, precum și a conținutului filosofic, lucrările platonice sunt împărțite în trei categorii: dialogurile timpurii, de mijloc și târzii. Împărțirea dialogurilor în aceste categorii este acum, în esență, universal acceptată. (. . .) Apologia este, în general, recunoscută ca aparținând lucrărilor timpurii ale lui Platon. Deși este singura lucrare platonică în care nu există o discuție dialogică, este uneori numită, în mod eronat, un dialog. (. . .) Criton este o altă lucrare care face parte din tetralogia dialogurilor referitoare la procesul și execuția lui Socrate. (. . .) La nivel literar, Criton prezintă toate caracteristicile dialogurilor timpurii, în primul rând vivacitatea descrierii și accentul pus pe detalii simple. (. . .) Totuși, cea mai mare virtute literară a sa este modul în care sunt portretizați cei doi eroi. Anxietatea lui Criton, care nu poate vedea relația dintre filosofie și practică, dar care se îngrijește sincer de soarta prietenului său, este contrastată cu calmul lui Socrate într-un mod care ar face mândru chiar și pe cel mai talentat romancier contemporan. La nivel filosofic, Criton ridică o serie de probleme interpretative. La nivelul filosofiei politice, lucrarea a fost adesea interpretată ca un imn la supremația statului asupra individului. (. . .) [Fragment din textul de prezentare al editorului sau al ediției]