Începând cu secolul al XI-lea d.Hr., triburile turcice constituie o forță importantă care a influențat semnificativ evoluțiile din zona Orientului Apropiat, dar și mai larg.

Inițial ca triburi nomade de războinici călăreți, apoi ca Imperiu Otoman (atât în perioada sa de maximă putere când au ajuns la porțile Vienei, cât și în perioada de slăbiciune și colaps, ca Marea Putere bolnavă a Europei) și, din 1923, ca Republica Turcia.

În timpul Războiului Rece, a fost un aliat important, deși considerat „dat”, al SUA și al Occidentului. După sfârșitul Războiului Rece, Turcia nu a mai putut juca rolul de baraj strategic vestic împotriva amenințării sovietice.

Cu toate acestea, războiul din Golf, dezintegrarea Uniunii Sovietice și agitația din Balcani și Caucaz au creat un triunghi de instabilitate și crize în zonă și au modelat condițiile pentru îmbunătățirea geopolitică a Turciei.

Trei regiuni, Transcaucazia/Asia Centrală, Orientul Mijlociu și Balcanii constituie principalele zone de activitate ale politicii externe turcești atât în prezent, cât și în viitorul apropiat.

Obiectivul acestui studiu este prezentarea rolului geostrategic al Turciei în zona Eurasiatică și a „Orientului Mijlociu Extins”, analiza politicii turce de securitate națională și evaluarea valorii sale geostrategice.