Lucrarea este destul de autobiografică, având în vedere că Ibsen era într-adevăr îngrijorat de răpirea tronului său de către tineri - în special Strindberg - suferea de acrofobie și adesea era atras de farmecul doamnelor și domnișoarelor tinere.

De asemenea, este o dramă cu legături strânse între dependențele celorlalte personaje și personajul principal, care aproape că devine o figură tragică.

Solness, un bărbat de mijloc cu destule trăsături de ironie înțeleaptă, depășește limitele și capacitățile sale, printr-o trezire a dorințelor reprimate pe care le purta toată viața, atunci când se lasă și este purtat de blândețea, umanitatea și avântul naiv al Hildei.

Și este bine cunoscut cât de lamentabil este sfârșitul muritorilor obișnuiți atunci când depășesc umanul.