Aceasta, ceea ce reușesc în cele din urmă neopa-ganiștii și neo-păgânii, este să rămână străini atât față de creștinism, pe care îl resping fără discuție, cât și față de însuși grecescul, deoarece neagă și resping continuitatea sa istorică în ortodoxia grecească a părinților Bisericii.

Despicându-l, ei distrug unitatea sa, dar pe care o salvează străini elenizați din punct de vedere conștient, cum ar fi Jacques Lacariere, care nu ezită să declare: „Simt același lucru, când aud un zeibekiko, o poezie a lui Elitis sau muzică bizantină. Există o lumină, care unește Grecia antică și modernă” (Nea, 12.6.2002).

Cum poate, așadar, să existe vreo posibilitate de convergență între Ortodoxie și Neopăgânism? Ceva de genul acesta ar necesita o minune, echivalentă cu învierea celor care rămân prinși în înșelăciunea idolilor.

[Extras din textul de pe coperta din spate a ediției]