Prin analiza detaliată a lui Mauss și Hubert, magia apare ca un ansamblu deosebit de complex, complicat și cu multiple niveluri, un fenomen social total, de fapt.

Deși se bazează pe aceeași fundație intelectuală cu religia, magia nu se identifică și nu se confundă cu aceasta. Fenomenul magico-religios constituie mai degrabă un continuum, cu sacrificiul la un capăt și cu vrăjitoria la celălalt. Opoziți față de interpretările instrumentale și centrate pe individ din epoca lor, autorii insistă asupra dimensiunii sociale a fenomenului. Magia constă în relații sociale.

Puterea vrăjitorului, validată de tradiție, se află în afara sa, derivă din societate și „există prin consimțământul social și opinia publică”. În Schița se inițiază, printre altele, o încercare de a citi magia pe baza fenomenelor lingvistice și simbolice: reprezentările magice nu constituie asocieri pasive între lucruri ale lumii externe, ci, dimpotrivă, sunt puncte care se referă una la cealaltă.

În cele din urmă, în centrul magiei se găsește mana, o „a patra dimensiune a spațiului”, o categorie inconștientă a gândirii, care permite depășirea psihologiei individuale „obiectificând ideile subiective și generalizând iluzile individuale”. [Extras din textul de pe coperta din spate a ediției]