Tindem să percepem muzica ca pe o formă de divertisment - ca pe un lux, în cele din urmă ca pe ceva inutil. Și într-adevăr, muzica pe care o ascultăm de obicei servește acestui scop: să distreze. Dar care a fost funcția principală a muzicii? De ce au început oamenii să cânte și să danseze în primul rând?

Christopher King, un producător de muzică premiat și un colecționar pasionat de discuri de gramofon, susține că muzica în forma sa originală este un remediu pentru rănile sufletului - ceva la fel de esențial ca aerul și mâncarea.

Treptat, muzica a încetat să mai aibă această funcție. Ecosistemele culturale fragile în care muzica își desfășura munca de vindecare au fost distruse.

Cu excepția unui colț îndepărtat al Greciei, la marginea Europei - Epir. Aici, ca prin minune, un mod de viață străvechi a fost păstrat viu, permițând muzicii să-și mențină rolul terapeutic. King ne poartă într-un tur al acestui loc aspru, dar magic, unde muzica devine una cu poezia, dansul și sărbătoarea.

King scrie despre istoria Epirului și măreția peisajului său, despre festivaluri, tsipouro și muzicieni țigani, despre experiențe colective și amintiri împărtășite. Ne vorbește despre muzică ca bocet, ca cântec de leagăn și ca consolare. Vorbește despre oameni care știu să jelească și știu să sărbătorească.

Combinând reflecția filosofică cu descrierea istorică, analiza muzicologică cu o perspectivă antropologică, această narațiune pasionată și jucăușă ia în cele din urmă forma unei scrisori de dragoste către muzica și oamenii din Epir.