Lupta cu leul era atât de grea, încât nu era o luptă, ci un război întreg; iar războinicul care reușea să se întoarcă victorios din acest război trăia apoi glorios, iubit și fericit. Tinerii, să zicem, care doreau să aprindă inimi, trebuiau să vâneze un leu. Cei care doreau să-și arate devotamentul față de un zeu trebuiau să se confrunte cu lei – aceștia chiar cădeau în gropi cu lei, încrucișau brațele, stăteau nemișcați și lăsau leii să-i mănânce, pentru a-i arăta zeului lor cât de mult îl iubeau. Iar cei care doreau să devină regi ai oamenilor trebuiau să se lupte cu leul, regele fiarelor, și să învingă pentru a-și ocupa tronul. Pentru că meseria de vânător poate nu o făceau mulți, dar meseria de rege o doreau toți.