Întreaga operă a lui Brecht este străbătută de o profundă iubire și o dureroasă compasiune pentru suferința umană, pentru „ființele dotate cu viață și rațiune” pe care societatea, politica, intoleranța, violența, orbirea și indiferența le umilesc, le desconsideră, le zdrobesc și le dezvălesc. Această durere domină și în Omul bun din Sezuan. Această lucrare este o legendă dramatică, o „parabolă” teatrală, o „allegorie”, - ca și alte lucrări ale lui Brecht.

În Omul bun din Sezuan, abordează problema Binelui și a Răului. Și se întreabă: Poate un om bun să trăiască cu bunătate și să rămână bun în această lume plină de răutate, unde domnește principiul „homo homini lupus”?… Întrebarea rămâne, atât pentru autor, cât și pentru eroina sa (singurul om bun din tot Sezuan – din întreaga lume), a cărei bunătate o conduce spre nenorocire, iubirea spre suferință, iar dragostea spre disperare… Nu poate, deci, să supraviețuiască bunătatea în lumea noastră?… O anumită soluție, soluția corectă – trebuie să existe. Trebuie!

Și dacă Brecht nu ajunge la aceasta, o contemplă cu speranță, așteptând eliberarea finală a omului în „mâinele care cântă”. Și, simțind imposibilitatea sa de a trece, pentru moment, de la întrebare la răspuns, le spune celor care vin după el din nou: „Noi, care am vrut să deschidem calea prieteniei, nu am putut deveni prieteni. Dar voi, când va veni vremea când omul va întinde mâna sa către om, să ne amintiți cu îngăduință…”

Bertolt Brecht s-a născut în Augsburg, Bavaria, în 1898 și a murit în 1956 în Berlinul de Est. A studiat medicină și a servit în Primul Război Mondial. A scris poezii și piese de teatru. În timpul Republicii de la Weimar, a întâlnit și a lucrat cu compozitorul Hans Eisler și au dezvoltat o prietenie pe viață. L-a cunoscut și pe Helene Weigel, a doua sa soție, care l-a însoțit ulterior în exil până la sfârșitul vieții sale.

În 1928, opera „Penny” cu versuri de Bertolt Brecht și muzică de Kurt Weill, care critica burghezia „respectabilă” din Berlin ce atribuia proletariatului lipsa de moralitate, a provocat senzație în Berlin, iar impactul ei a influențat scena mondială a muzicalului. În 1933, cu ascensiunea nazismului în Germania, Brecht s-a autoexilat până în 1948. A trăit mai întâi în Danemarca și Finlanda și apoi în SUA pe durata întregului război. La Moscova, a publicat împreună cu alți scriitori germani revista Cuvântul. În SUA, a fost supus unor persecuții intense din partea regimului McCarthy. După sfârșitul războiului, s-a stabilit în Republica Democrată Germană și împreună cu Helene Weigel a fondat în 1949 Berliner Ensemble. În 1950 a fost ales membru al Academiei de Arte. A fost distins cu Premiul Național al Republicii Democrate Germane în 1951 și cu Premiul Lenin pentru Pace în 1954.