Gratiile grădinii umede de ploaie, ca și cei săraci pe care îi lasă afară, dar pe măsură ce seara se lasă, un flașnetist undeva sau o stea pledează pentru toată umanitatea - ca atunci când eram copii ne ascundeam sub scară și când ieșeam lăsasem acolo o destin de rege, tăcerea face lumea mai mare, tristețea mai dreaptă și mai târziu, tineri, am îmbrățișat primul copac și i-am povestit zilele anoste care au trecut și totuși ați lăsat o amintire emoționantă, iar eu, care am fost nebun după mâine, privesc acum cu anxietate cum se mișcă arătătoarele la ceasuri.