Pe lângă faptul că reprezintă o întruchipare emblematică a regiei clasice, Fritz Lang rămâne pentru cinefilii din întreaga lume (în special din momentul apariției sale în Disprețul (1963), unde își joacă propria persoană), poate cea mai supremă și înaltă expresie a creatorului - artist care, cu impozanta sa aureolă, oferă arta sa publicului.

Regizorul care, împreună cu Murnau, a reprezentat cea mai puternică și autentică versiune cinematografică a „demonic” cinema german (nu doar a expresionismului) a reușit - în Hollywood acum - să impună genurilor pe care le-a împrumutat, amprenta sa cinematografică personală, rămânând astfel creatorul absolut, renascentist al celei de-a 7-a arte.

Indiferent din ce unghi este analizat, dintr-o perspectivă estetică sau socială, din partea spectacolelor sau din cea a întunericului și vinovăției, Lang pare complet inepuizabil, stăpân absolut al unei echilibrări inegalabile între rigurozitatea scriiturii și plăcerea de a o savura.

[Fragment din textul prefetei]