Curentul principal în arheologia anilor '70, "arheologia procesuală", a fost format conform modelului științelor naturale. Această tendință a fost contestată apoi de o arheologie "meta-procesuală" care a preferat să urmeze perspectivele mai largi ale istoriei și antropologiei sociale, insistând că trebuie să fie luat în considerare contextul conexiunilor și semnificația comportamentului, precum și că cei care exercită arheologia trebuie să recunoască utilizările ideologice ale acesteia.

Ian Hodder, o figură centrală a noii mișcări, susține în această carte că, atunci când interpretăm comportamentul societăților din trecut, trebuie să combinăm interesul pentru contextul semnificativ cu studierea atât a constrângerilor ecologice, cât și a proceselor economice și sociale. Astfel, el este condus către tratamentul teoriei sistemice și abordărilor structuraționiste și marxiste în arheologie.

Arheologia meta-procesuală este angajată social și polifonică: pentru că, dacă rămășițele materiale pot fi, într-un fel, considerate ca texte, atunci ele permit multiple și contradictorii lecturi. Hodder crede că arheologii trebuie să combine perspective variate dacă doresc să răspundă complexității și incertitudinii sarcinii lor: "să traducă semnificația textelor din trecut în limbajul lor contemporan".