Când diavolul vede pe cineva că își petrece viața în suspin și plângere (de pocăință), nu îndrăznește să stea aproape de el, deoarece se teme foarte mult și arde de umilința pe care o provoacă plânsul, și pleacă de acolo pentru că este mândru și se duce la cel care își imaginează cele înalte cu mândrie și cere să ajungă la cele ce nu sunt în puterea sa. . .

Cu rugăciunea și plânsul este ca și cum ai ține cea mai mare mașină de război (. . .) [Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]