„Ion” este unul dintre cele mai simple și mai scurte dialoguri socratice scrise de Platon și se remarcă prin stilul său plin de umor, aproape aristrofanic în anumite puncte.
La prima vedere, aici pare să lipsească complet tonalitatea sumbră sau uneori dramatică care colorează scena anumitor alte dialoguri timpurii în stil direct, având o tehnică dramaturgică similară, cum ar fi „Euthyphron”, „Crito”, „Laches” și „Gorgias”. Discuția emană ceva din grația estompată și vivacitatea schimburilor verbale fără griji, pe care ne imaginăm că se desfășurau în Atena în secolul al V-lea, înainte ca umbra grea a consecințelor distrugerii de la Aigospotami să cadă asupra lor.
Personajele celor doi interlocutori sunt conturate cu claritate și vivacitate, totuși contrastele lor mai adânci nu conduc la o confruntare directă, ci sunt ingenios incluse în spatele politeții și manifestărilor de apreciere și admirație reciprocă - ironice sau nu. Discuția se desfășoară cu relaxare și decență, în timp ce confruntările nu par să vizeze epuizarea dialectică a adversarului, ci păstrează intactă atmosfera confortabilă și prietenoasă.
Așadar, cititorului i se lasă spațiu să își tragă propriile concluzii din evoluția lor și să îi judece el pe învingătorul final al celor două cuvinte, așa cum se întâmplă adesea și în dramele lui Euripide.
[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]
Număr de pagini
101
Copertă
Moale
Anul publicării
2002
Editor
Ekkremes