Mă numesc Aris și sunt un zeu, dar nu cel mai bun. Mai exact, sunt zeul războiului. Dacă mă întrebați, în adâncul sufletului nu am vrut să fac această meserie. Tatăl meu, Zeus, a insistat. A trebuit, așadar, să mă supun. Cine îndrăznea în acele vremuri să fie în dezacord cu el? De o mie de ori aș fi preferat să devin altceva în viața mea. Să zicem, zeul păcii. De ce să nu existe un zeu al păcii? „Prostii!” a spus tatăl meu nervos și a aruncat un fulger, deși cerul nu avea niciun nor. „Oamenii vor găsi mereu motive să facă războaie. Dacă vei deveni zeul păcii, la final vei rămâne șomer. Așadar, vei prelua războaiele. Oricum, este singura meserie care se potrivește cu caracterul tău.” Exact așa. Și eu am plecat capul și m-am apucat de meseria pe care, de fapt, o uram.