La aproape zece ani după "Șase personaje caută un autor", Pirandello scrie "Aseară improvizăm" (1929), care se mișcă pe același nivel cu cea mai renumită dintre operele dramaturgului sicilian: relațiile dintre Artă și Viață.

În "Șase personaje", eroii, lăsați pe jumătate de autor, căutau să trăiască, să își finalizeze viața pe scenă. Astfel, Pirandello subliniază puterea creației artistice, care, odată ce ia avânt, scapă de sub controlul creatorului său și dobândește o viață proprie, autonomă.

Un lucru similar, dar din reversul oglinzii, se întâmplă în "Aseară improvizăm". Aici, o trupă, condusă de regizorul - directorul său, încearcă să "construiască" o dramă teatrală, pornind de la o povestire (de însuși Pirandello, desigur). Regizorul vrea să subjuge povestea, personajele și actorii viziunilor sale despre teatru, în forme și formule, în efecte bine organizate de teatrism. Dar actorii "se îmbracă" atât de mult în rolurile lor, încât personajele "intru" atât de mult în actorii înșiși, încât aceștia, exasperați de rețetele regizorului, îl alungă din teatru și rămân singuri să trăiască părțile pe care le interpretează. Nu mai sunt actorul A, caricaturistul B, rolistul C – sunt personajele poveștii, unei Povești a Gelosiei, "cea mai teribilă gelozie care există, gelozia pentru Trecut", care îl cuprinde pe un bărbat pentru femeia sa și îl face să se înfurie la gândul că aceasta ar putea visa la perioada tineretii sale vesele.